RO - Rumunská CZ - Česká EN - Anglická SK - Slovenská PL - Polská RU - Ruská TR - Turecká UA - Ukrajinská
RO - Rumunská
  • CZ - Česká
  • EN - Anglická
  • SK - Slovenská
  • PL - Polská
  • RU - Ruská
  • TR - Turecká
  • UA - Ukrajinská

BIOBOVITUBAL 28 000 SOLUȚIE INJECTABILĂ PENTRU BOVINE, OVINE, CAPRINE, PORCINE, CABALINE, CÂINI

Prima pagină Gama de produse Veterinar BIOBOVITUBAL 28 000 SOLUȚIE INJECTABILĂ PENTRU BOVINE, OVINE, CAPRINE, PORCINE, CABALINE, CÂINI

Tuberculină bovină 28.000 UI/ml

tip de produs: Alte produse
Specii țintă: Cabaline, Bovine, Câini, Suine, Ovine
ÎNREGISTRAT ÎN ROMÂNIA   
  • pentru tuberculinarea bovinelor şi al altor animale (caprine, ovine, porcine, equine și câinilor)
  • preparatul este obținut prin tratarea la cald a tulpinilor de crestere si liza a Mycobacterium bovis, capabile sa releveze o hipersensibilitate întârziată la animalele sensibilizate cu microorganisme din aceeași specie

COMPOZIȚIE - 1 ml:

ubstanţe active: Proteinum tuberculini Mycobacterii bovis (tulpina AN 5) – 28.000 UI 
Excipienţi: fenol, soluție stabilizată purificată

INDICAŢIE:

Pentru tuberculinarea bovinelor şi al altor animale.

CONTRAINDICAŢII:

Nu există.

REACŢII ADVERSE:

Nu se cunosc. Dacă observaţi reacţii grave sau alte efecte care nu sunt menţionate în acest prospect, vă rugăm informaţi medicul veterinar.

SPECII ŢINTĂ:

Bovine, ovine, capre, porci, cabaline, câini.

POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE DE ADMINISTRARE ŞI MOD DE ADMINISTRARE ŞI RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ:

Administraţi 0,1 ml de produs strict intradermic indiferent de specia animalelor.

Tuberculinarea bovinelor:

Procedura de testare: Locul inoculării este regiunea gatului la marginea anterioara a zonei scapulare, la nivelul limfonodului infrascapular. Pielea nu trebuie să prezinte modificări patologice, să aibe o grosime egală, cu posibilitatea formarii unei suprafeţe drapate. Locul unde se va administra tuberculina se va curăța şi tunde perfect. Se formează un pliu prin prinderea între degetul mare şi arătător a tegumentului, a cărei grosime se măsoară cu ajutorul unui cutimetru. Se administrează doza de 0,1 ml tuberculină cu seringa gradată şi ac steril în zona cea mai adâncă a pielii. Reacţia normală după administrarea intradermică – formarea papulei în locul de inoculare al alergenului – trebuie constatată prin palpare. Dacă tuberculina nu a fost administrată intradermic, se poate repeta administrarea în acelaşi loc, în doza prescrisă. Dacă tegumentul a fost lezat în timpul tunderii, sau dacă s-au constatat modificări ale acesteia înainte de inoculare, locul de administrare al tuberculinei va fi schimbat, dar pe aceeaşi parte a gatului. Locul de origine se anulează cu foarfeca.

Evaluarea: Reacţia se evaluează la 72 (± 4) ore după administrarea tuberculinei, prin inspecţie, palparea pielii, eventual prin măsurarea pliului cutanat cu un cutimetru. Animalele fără modificări detectabile prin inspecţie sau palpare la locul de inoculare, sunt considerate ca fiind negative. În cazul în care prin inspecţie sau palpare s-au constatat umflături, grosimea acestora (numărul reacţiei) se determină prin diferenţa grosimii pliului cutanat înainte de inoculare şi cea măsurată la evaluare.
a) Reacţia negativă: Dacă se constată numai edem circumscris cu grosimea pliului de maximum 2 mm fără simptome clinice cum ar fi: edem difuz sau extins, exsudat, necroză, reacţie dureroasă sau inflamatorie a limfonodulilor corespunzători. 
b) Reacţia dubioasă: Dacă nu se constată simptome clinice amintite anterior la punctul a), dar grosimea pliului este mai mare de 2 mm, insă sub 4 mm.
c) Reacţia pozitivă: Se constată semnele clinice descrise la punctul a) sau grosimea pliului cutanat este mai mare de 4 mm.

Tuberculinarea ovinelor:

Procedura: Tuberculinarea are loc după tunderea lânii în regiunea dorsală a urechii.

Evaluarea: Reacţia se citeşte după 48 -72 ore de la administrarea tuberculinei. În cazul reacţiei pozitive, se constată modificări inflamatorii vizibile la locul de inoculare a tuberculinei; de exemplu edem, eventual eritem, durere şi creşterea temperaturii locale.

Tuberculinarea caprelor:

Procedura: Tuberculinarea se efectuează în regiunea gâtului, la fel ca şi la bovine.

Evaluarea: Reacţia se evaluează la 48 – 72 ore după administrarea tuberculinei. În cazul reacţiei pozitive, se constată modificări inflamatorii evidente la locul de inoculare a tuberculinei, cum ar fi edem, eventual eritem, durere şi creşterea temperaturii locale.

Tuberculinarea porcilor:

Procedura: Tuberculinarea se efectuează pe partea dorsală a urechii. Locul de administrare este pliul cutanat aflat pe partea dorsală a urechii dinspre regiunea capului, la 2 – 3 cm de la baza urechii.

Evaluarea: Reacţia se citeşte la 48 ore după administrarea tuberculinei. Reacţia este considerată pozitivă dacă se constată edem inflamator caracteristic la locul de inoculare însoţit de eritem şi uneori chiar de necroză centrală. Edemul cutanat cu necroză posibilă, reprezintă simptomul principal la porcii cu tegumentul pigmentat. La efectivele libere de tuberculoză, reacţia pozitivă este reprezentată de edemul în diametru de peste 20 mm, un edem cuprins între 10 şi 20 mm fiind considerat o reacţie dubioasă. În efectivele în care s-a dovedit prezenţa tuberculozei, reacţia este pozitivă dacă diametrul reacţiei inflamatorii este mai mare de 10 mm , iar dacă este sub 10 mm, reacţia este considerată dubioasă.

Tuberculinarea cabalinelor:

Procedura: Tuberculina este administrată în regiunea gâtului.

Evaluarea: Reacţia se evaluează după 72 ore de la tuberculinare. Importanţa diagnostică este dată numai de rezultatul negativ, când nu se constată nici o reacţie inflamatorie la locul de inoculare.

Tuberculinarea câinilor:

Procedura: Tuberculina este administrată după tunderea părului din regiunea dorsală a urechii.

Evaluarea: Reacţia se evaluează după 24 – 48 ore. Importanţa diagnostică este dată numai de rezultatul negativ, când nu se constată nici o reacţie inflamatorie la locul de administrare.

ATENŢIONARE SPECIALĂ:

Tuberculinarea poate fi repetată la toate animalele ţintă nu mai repede de 42 zile după tuberculinarea precedentă.

TIMP DE AŞTEPTARE:

0 zile.

MĂRIMEA AMBALAJULUI: 

1x1 ml, 5x1 ml, 10x1 ml, 1x2 ml, 5x2 ml, 10x2 ml, 1x5 ml, 5x5 ml, 10x5 ml, 1x10 ml, 5x10 ml, 10x10 ml, 1x20 ml, 5x20 ml, 10x20 ml

PĂSTRARE: 

Depozitați într-un loc întunecat și uscat, la temperatura de 2 - 8°C. Preparatul este stabil pentru o perioadă de 24 luni. Valabilitatea după prima deschidere: 10 ore. A nu se folosi după data expirării înscrise pe etichetă.